tag:blogger.com,1999:blog-49456141540451015572024-03-19T12:40:33.088+02:00Suflet DezgolitAnonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.comBlogger18125tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-85300473494423972612017-05-28T23:20:00.001+03:002017-05-28T23:20:17.728+03:00Old habits...Am zis că nu mai fac asta. Am crezut că pot să o fac. Cum de m-am putut înșela?! Chiar credeam că am totul sub control.<br />
Ne putem controla oare cu adevărat sentimentele? Eu am crezut că am reușit. Mi-am impus atât de tare asta, că am reușit. Cel puțin până la un punct. Nu știu când s-a întâmplat, probabil atunci când totul indica că merită să risc de data asta, dar a fost doar o altă iluzie. Totul e atât de relativ...Contează atât de mult cum vrei să privești sau cum refuzi să o faci.<br />
De ce am crezut că e ok acum, că a venit momentul în care să nu mă mai controlez atât, nu știu, chiar nu...Dar ai avut grijă să îmi arăți că nu merită. Că trebuia să ma țin de promisiune. Promisiunea făcută mie, de a nu mai simți, de a nu mă implica. Și îmi reușise. Îmi reușise atât de bine încât am crezut că asta e, că nici dacă vreau nu o să mai reușesc. Și am vrut. Dar de fiecare dată ai avut tu grijă să mă opresc.Dar acum...<br />
Acum m-am trezit cu un gol. Vorba vine m-am trezit, dacă pot numi așa o noapte cu douăzeci de minute de somn, o oră trează și tot așa...Oricum, m-am trezit cu un gol în stomac. Dar asta nu a fost nimic, am rezolvat cu un baton de cereale. Partea cu adevărat nasoală a fost că m-am trezit și cu un gol în inimă; am crezut că mi se pare,că poate mai visez, deși nu am visat toată noaptea. Aș fi vrut ca tu plecând să fie un vis urât, dar nu a fost. Asta a fost al naibii de real, o simt și acum. Și golul ăsta din inima cum îl umplu?! Spune-mi, te implor! Pentru că încă îl simt și nu îmi place absolut deloc. Simt că mă doare și e mai mult decât subconștient; e al naibii de conștient pentru că simt cum mă înțeapă. Mă înțeapă, mă împunge și râde de mine. Râde ca am crezut ca nu mai am ce să mă doară, că mi-am lăsat inima undeva departe. Dar m-a convins aseară că încă e acolo, că bate, culmea, pentru tine. Nu pot să-ți explic cum m-am simțit. A fost atât de diferit, atât de...bine. Aproape uitasem cum e...fiori, tremur, buzele tale de care nu mai voiam să mă despart, inima, o simțeam mai vie ca oricând. Și apoi...m-am simțit atât de trădată.Ca și cum amândoi ați complotat împotriva mea. Și doare. Mi-a mai făcut ea faze de astea, dar tu?! De ce ai lăsat-o să te corupă? Am vrut atât de mult să îți pese, să simt că îți pasă, dar cum ar putea să îți pese, când tu încă trăiești în trecut?!<br />
<br />
O urăsc pe ea. Nu am foloit niciodată cuvântul ăsta. ”A urî”... mi s-a parut mereu un cuvânt atât de odios, nu înțelegeam cum lumea arunca atât de ușor în stânga și în dreapta cu el. Dar da, cred că o parte din mine o urăște. Urăște că a fost parte din viața ta atâta timp, că ai atâtea amintiri cu ea, că totul te duce cu gândul la ea. Înțeleg asta. Dar nu vreau să accept. Pentru că știu că nu pot concura cu asta,cum aș putea?! Pentru mine totul e atât de nou, atât de incitant, dar continui să uit că pentru tine nu. E ceva obișnuit, ceva normal...Doar că eu nu sunt normală. Atâtea cărți de psihologie, despre cum să înțelegi femeile citite și tot nu poți să înțelegi. Nu poți să mă înțelegi. Nu te blamez, de cele mai multe ori nici eu nu reușesc să o fac. Cel puțin cu tine trec prin atâtea stări, atâtea sentimente, încât se amestecă. Amalgam de sentimente. Oribil. Crezi că mie îmi place să trec așa, de la o stare la alta? Nu vreau, chiar nu aș vrea asta. Dar în ultimul timp a fost atât de accentuat, atât de des, încât mă întreb dacă oare are rost. Ce rost are sa ne chinuim unul pe altul? Ce vrei de fapt de la mine? Te-am întrebat și atunci, dar cumva simt că nici tu nu știai. Că încă nu știi. Că nu ești sigur. Probabil nici nu îți dai seama. Și aș vrea să stiu ce însemn pentru tine. Însemn ceva măcar?<br />
La început nu conta. Și pe parcurs am acceptat doar ce venea de la tine, ai văzut că nu te presam în vreun fel. Nu eram atât de implicată încât să îmi pese cu adevărat daca voiai asta sau nu. Sau cel puțin, cum simțeam că ceva se schimbă, că mă uit diferit, că poate simt mai mult, mă certam. Și îmi spuneam ”oprește-te, nu face asta; ai văzut că nu te-a dus nicăieri nici în trecut”. Și cu toate astea s-a întâmplat. Nu știu exact când, cum sau de ce mi-am permis, dar mi-am dat seama aseară, în acele momente în care te sărutam și îmi doream să nu ne mai oprim sau să oprim timpul-ceea ce mi se părea că și reușim într-un fel. Simțeam diferit. Îmi doream diferit. Doar să fiu acolo.Cu tine. Să se oprească timpul ăsta insuportabil odată. Să nu ne mai facă în ciudă.<br />
Tot nu te-ai prins? Ok, o să o zic; o scriu mai bine: m-am îndrăgostit de tine. Da, ai citit bine. Te asigur că nu am vrut și acum nici nu știu ce să fac cu asta. Pentru că pe cât de bine se simțea aseară, pe atât de groaznic se simte azi. Urăsc să mă simt așa. Vezi, iar am folosit cuvântul ăsta, ceva clar nu-i în regulă.<br />
Are rost să continuăm? Tu ce simți? Cu adevărat. Știu că adevărul doare, dar vreau să îl aud; ce să fac, așa sunt eu, mai masochistă.<br />
Mi-ar plăcea ca de data asta să nu mai plec așa ușor...să nu mă lași să plec. Dar poate că îți cer prea mult. Și o să înțeleg dacă mă vei lăsa...Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-19373597936226440342014-12-30T23:06:00.000+02:002014-12-30T23:09:01.029+02:00Sentimente și Rezoluții<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjGFet4LPv4aFVFpul9Bd91dgh9k1usJcW2QS8mPpvp4ndT6m0FxUmg5u1eoU2u-6kdXbgQPLeFyHdGf9omh_hnS42sBkYSaWBnXY8lh1UIGYI_AWIXbq8MBKN6KqU4pdWlLdLUFA0vrCo/s1600/4d4d6fee1b75fd6bd75c8cfd2792a278.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjGFet4LPv4aFVFpul9Bd91dgh9k1usJcW2QS8mPpvp4ndT6m0FxUmg5u1eoU2u-6kdXbgQPLeFyHdGf9omh_hnS42sBkYSaWBnXY8lh1UIGYI_AWIXbq8MBKN6KqU4pdWlLdLUFA0vrCo/s1600/4d4d6fee1b75fd6bd75c8cfd2792a278.jpg" height="320" width="213" /></a></div>
<br />
Zilele trec iar eu nu simt nimic. Încă nu am intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă și de acum sigur nici nu mai e cazul. Pentru mine toate astea sunt doar zile, zile obișnuite. Zile care trec pe lângă mine și nu-mi aduc nimic nou. Mâine e (din nou) ultima zi din an și nu simt nimic. Poate doar timpul care trece rapid pe lângă mine, de nici nu apucăm să schimbăm două vorbe. Nu simt bucuria sosirii unui nou an, bucuria ca anul ăsta va fi mai bun, că voi face astfel încât să fie așa, că e timpul când se deschid noi orizonturi, noi oportunități, o nouă șansă la fericire. Dar pe de altă parte, nu simt nici tristețe. Nu sunt tristă că a trecut un alt an în care n-am realizat practic nimic, în care am avut parte de momente oarbe, de idei care m-au adus înapoi, dar nici nu sunt tristă pentru că noul an ar putea însemna un alt an de greșeli din care va trebui să învăț în cele mai dure moduri... Parcă aș fi într-o stare de amorțeală -am stat atât de mult în același loc, în aceeași stare încât nu mai sunt capabilă să percep nimic. Să simt.<br />
Și mă gândesc: oare ajung în sfârșit la acel moment în care pot să mă detașez de tot, de toți și de toate? Am învățat oare în sfârșit să nu mai simt? Să trăiesc cu toate momentele ca și cum ar fi deja parte din mine și nu mă mai afectează pentru că le cunosc deja? Să privesc totul obiectiv și să nu mai pun la suflet?<br />
Să-mi las sufletul prin locuri îndepărtate, neștiute de nimeni, undeva unde să nu mai fie deranjat și să-și ia în sfârșit pauza bine meritată pare o idee bună pentru anul ce vine. Pentru că nici nu mai îmi amintesc de când nu l-am lăsat să plece în vacanță. Și simt că după toate cele întâmplate, merită.<br />
<br />
În ultimul timp am constatat sau mai bine zis alții au constatat pentru mine că nu sunt atentă la detalii. Și obișnuiam să fiu foarte bună la observat. Dar anul acesta m-am delăsat. Nu știu cum, nu știu în ce moment, dar cert este că am renunțat ușor ușor să mai fiu atentă. Și asta m-a costat. Se pare că sentimentele implică pierderea atenției pentru detalii. Ajungi să vezi doar imaginea de ansamblu, doar ce-ți dorești să fie real. Dar e bine că am început să conștientizez, să-mi dau seama că am greșit, am început să-mi revin. Și cred că e un moment bun. Astfel încât, pentru anul ce vine, o altă rezoluție este să fiu atentă la detalii, să le acord importanța cuvenită. Să nu mai cad pradă aparențelor. Să văd profunzimea.<br />
<br />
La sfârșit de an mi-au revenit toate amintirile. Mi-a revenit tot trecutul. Și e timpul ca în noul an trecutul să rămână trecut și să mă agăț cât mai tare de prezent. Să fiu prezentă. Pentru că ”aici”, ”acum” și ”acest moment” trebuie să fie singurele care contează.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-29762109215294091542014-07-09T22:10:00.000+03:002014-09-25T00:06:40.227+03:00Mă pregătesc de o nouă ”cădere”<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;">
</div>
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://data2.whicdn.com/images/125141887/large.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img alt="Untitled" border="0" class="full-size" src="http://data2.whicdn.com/images/125141887/large.jpg" height="320" width="320" /></a></div>
E atât de ușor să cazi...și chiar și după ce ai învățat sa-ți menții echilibrul ajungi să cazi de atât de multe ori. Și te vei lovi, și o să te doară și o să-ți spui că de acum o să ai grijă, că nu o să se mai întâmple, dar cumva nu-ți poți ține promisiunea, pentru că știi că nu depinde în totalitate de tine. Nu deții controlul absolut niciodată. Și astfel, în sinea ta, ești mereu pregătit pentru o nouă lovitură, o nouă căzătură, o nouă prăbușire...<br />
Dar și mai rău e când rămâi cu gândul la vechea cădere. Când încerci să te convingi că poate n-a fost așa rău cum ai crezut la momentul respectiv. Că poate merită o nouă încercare de a-ți menține echilibrul necesar. Și chiar îți dorești să ai dreptate, să ai o șansă de a face lucrurile altfel, mai bine. Să nu mai cazi. Să reușești.<br />
<br />
Tu nu ai vrut să se termine așa.<br />
Eu nu am vrut să se termine.<br />
Un cuvânt. Trei litere. Dar o diferență atât de mare. Pentru că detaliile fac diferența,corect? Și în cazul meu chiar a însemnat mult. Dar evident că tu nu ai știut să vezi. Sau poate n-ai vrut. Așa a fost de la început. Ți-a păsat doar de tine, nu ai putut să asculți, să observi în tăcere și să conștientizezi tot ceea ce aveam nevoie. Și chiar nu aveam nevoie de atât de multe. Doar să-ți pese. Dar oare toate acestea mai au vreo relevanță, oare mai contează? Pentru tine clar nu. Și pentru mine ar trebui să fie la fel.<br />
<br />
Tot ce contează e că ești fericit. Și mă crezi sau nu, dar chiar mă bucur pentru tine. Din tot sufletul meu. Bine, recunosc, în proporție de 99%. Pentru că 1% încă se încăpățânează. Încă mai speră. Dar până la urmă acceptă ce vrea majoritatea; conștientizează că nu are rost să lupți atunci când nu mai ai pentru ce. <br />
Și îți doresc tot binele din lume, să fii mereu la fel de fericit, pentru că în ciuda a toate, meriți. Știu asta.<br />
<br />
...Mă pregătesc de o nouă cădere...mai puțin dureroasă, sper. Și poate în curând o să învăț să parcurg tot drumul fără să mai cad.<br />
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-71826889724099854502014-06-25T22:18:00.000+03:002014-09-18T12:49:57.652+03:00Cunoașteți faptele înainte de a arunca cu vorbe!<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj3fl4v7GgtUPRwJD2lYo9eEIsH2xt40leAKXco_ojPlsncPIdpIcWkDqeRkY35VOlDHqfA2laoFAk8Eo9nwYfl1VKCIzvftTjuXORVyS0TvRxNwqsxWlgJVKrgwQ1ZBJ6iZCHlqSwCA2g/s1600/not+judgmental.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj3fl4v7GgtUPRwJD2lYo9eEIsH2xt40leAKXco_ojPlsncPIdpIcWkDqeRkY35VOlDHqfA2laoFAk8Eo9nwYfl1VKCIzvftTjuXORVyS0TvRxNwqsxWlgJVKrgwQ1ZBJ6iZCHlqSwCA2g/s1600/not+judgmental.jpg" height="320" width="320" /> </a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
Suntem plini de prejudecăți. Ne place să credem ca știm totul despre o persoană după o singură privire aruncată în treacăt. Și considerăm că avem tot dreptul să punem etichete și să judecăm.<br />
Crezi că dacă ai făcut cunoștință cu mine, gata știi totul despre mine, dacă ne mai vedem și a doua oară, nu mai zic, crezi că îmi știi povestea vieții. Dar te înșeli amarnic. Habar nu ai cine sunt și ce am făcut de am ajuns cine sunt și unde sunt acum. Câte sacrificii am făcut, cât am suferit în tăcere și cât am muncit ca să reușesc ceea ce mi-am propus. Și toate astea pentru ce? Să vină cineva și să-mi spună că pentru mine totul a fost ușor în viață. Că sunt o fericită. Că dacă am obținut ceva a fost datorită anumitor relații, că am avut nu știu ce pile de care eu n-am habar, dar de care tu în mod sigur știi. Pentru că tu știi totul despre viața mea. Și pe lângă ”pile” am mai avut și noroc. Ok, recunosc, sunt o norocoasă din multe puncte de vedere, dar de care tu habar nu o să ai vreodată, pentru că nu ai putea niciodată înțelege. Pentru tine, norocul se rezumă la o situație materială, la momente în care am avut de câștigat, la profit. Nu ai cum să înțelegi că norocul meu poartă numele unor persoane din viața mea, oameni fără de care nu aș fi ajuns unde sunt, dar din punct de vedere spiritual. Nu poți să înțelegi că norocul meu e permanent, nu vine, pleacă și tot așa ori de câte ori ”am nevoie”. Norocul meu îl port în suflet, alături de cei dragi, de cei care mă fac să ma simt o norocoasă chiar și în cele mai ghinioniste momente.<br />
<br />
Obișnuim să decidem noi pentru alții, să dăm sentințe. Să presupunem că tot ce obține cineva e datorită unor împrejurări favorabile. Și de cele mai multe ori e tocmai invers. Acei oameni despre care spunem că au obținut totul ușor, de cele mai multe ori, sunt cei care îndură cel mai mult. Cei care muncesc, depun eforturi pentru a ajunge undeva pe cont propriu, să nu li se poată reproșa tocmai ce li se reproșează. Aceia știu că sunt cine sunt doar datorită lor și niciun cuvânt aruncat aiurea nu poate schimba asta. Dar adesea cuvintele dor. Și pot doborî și spulbera visuri. Pot să transforme pe cineva din ceea ce era în ceea ce lumea a zis întotdeauna că e. Pentru că dacă oricum nu li se vor recunoaște meritele la ce bun tot efortul?<br />
...Și nu ar trebui să se întâmple asta. Ar trebui să nu mai aruncăm cu vorbe. Să încercăm să cunoaștem cu adevărat o persoană înainte de a o judeca. Să știm situația de fapt. Să nu mai dăm cu presupusul. Să fim mai buni, mai îngăduitori și mai atenți cu cei din jur. Pentru că numai așa putem schimba ceva. Numai în felul acesta vom salva suflete.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEidbwa3XKPuqYnM37KNcqncEc-g4Fi0_GYgVKze6PXoBe53NGyrxu3XX_9Z5DqlbzUvLIhoGgK7DWDVJXmza_kTOIBfGh3UTDpb17ujDSdq36qed6pIel_aRf9Ti6xewtdxpJeKvVGbwrw/s1600/not+judgmental.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><br /></a></div>
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-60356198125603947102014-05-04T00:29:00.000+03:002014-05-04T00:29:08.962+03:00O decizie bunăSă ieși din zona ta de confort se pare că duce la rezultate bune. Și descoperi că ți-ai făcut griji degeaba. Că te poți descurca. Chiar foarte bine. Trebuie doar să îndrăznești.<br />
<br />
Și deși te consideri un intrus, descoperi că te poți adapta. Că sunt persoane care te acceptă în jurul lor, în grupul lor, fără prea mult efort, că sunt dispuse să împartă cu tine anumite momente din viața lor, trecute, prezente și viitoare. Și deși la începutul zilei cunoșteai doar o persoană, la sfârșitul ei ajungi să descoperi că te-ai împrietenit cu mult mai multe.<br />
<br />
Și curând descoperi că nu a fost un caz particular, că întâmplarea se poate repeta. Și cunoști noi oameni. Oameni deosebiți. Prin simplul fapt că ai fost acolo, că ți-ai făcut curaj să iei parte la un nou anturaj. Descoperi ca deși faceți parte din lumi diferite, aveți atâtea în comun. Că nu contează ce studiezi, cu ce te ocupi, ce hobby-uri ai, ci contează să fii tu și să vă simțiți bine împreună. Că oamenii pot fi atât de diferiți, dar în același timp atât de asemănători.<br />
<br />
În orice zi, în orice moment, în orice fel de împrejurare este posibil să cunoști o persoană care va juca un rol important în piesa ta. Posibil să cunoști actori de care n-ai crezut că este nevoie pentru o anumită scenă, la care nici nu visai, dar iată că ei erau acolo, în așteptare, iar acum ei sunt aici. Pentru tine. Și așteptă să-și intre în rol.<br />
<br />
Totul datorită unui moment de curaj, de depășire a confortului, o hotărâre de a-ți lua soarta în mâini, de a nu mai sta în pasivitate, ci de a trece la acțiune. De a te bucura de viață. Și de a avea alături de cine să faci asta.Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-27705342346187251682014-04-28T23:33:00.000+03:002014-09-08T22:28:59.675+03:00Să învățăm să fim singuriDe ce oamenii urăsc singurătatea? De ce preferă să nu existe acest cuvânt în vocabularul lor? Oare am pierdut capacitatea de a ne iubi pe noi înșine, de a ne bucura de timpul petrecut doar cu noi, de a ști să apreciem aceste momente?<br />
Majoritatea fuge ca dracu de tămâie atunci când li se prezintă posibilitatea de a rămâne pentru un timp singuri. Disperă, nu știu ce să facă, se simt pierduți și își revin abia atunci când văd alte fețe în jur. <br />
Unii caută aceste momente, dar au parte foarte rar de ele și atunci când au mare nevoie de singurătate, iar aceasta nu le poate fi oferită, răbufnesc. Explodează, iar cei din jur au de suferit și de cele mai multe ori este chiar vina lor pentru că nu au știut să vadă nevoia celuilalt și să-i ofere liniștea mult dorită.<br />
Iar cei mai fericiți dintre noi știu să-și ofere aceste momente de respiro, să se refugieze atunci când simt nevoia, fără a-i îndepărta pe ceilalți în mod brutal și să savureze fiecare moment petrecut cu sine însuși, să-l aprecieze ca pe un bun de mare valoare.<br />
Singurătatea ce nu poate fi acceptată, cea care ar trebui privită în mod benefic, duce la rezultate nefericite, poate chiar catastrofale.<br />
Cunosc multe persoane care sunt într-o relație doar de dragul de a
fi, persoane care dacă le întrebi de ce stau împreună cu
respectivul/respectiva îți răspund ”păi, decât să fiu singur/ă…” ca și
cum asta ar fi cea mai naturală explicație. Mie una mi se pare înjositor și lipsă de respect de sine să fii cu cineva doar ca să nu fii singur;
singurul motiv pertinent pe care îl găsesc eu pentru a fi și a rămâne într-o relație cu cineva e să fii îndrăgostit
nebunește și să iubești acea persoană. Și apoi, cum
să te iubească cineva și să-i placă să-și petreacă timpul cu tine dacă ție însuți nu-ți place să petreci timp cu tine?<br />
Mi se pare foarte trist
că există această frică de a fi singur și că majoritatea oamenilor este dispusă,
așa cum mi s-a zis, să se vadă cu o persoană pe care nu o agreează, cu
care nu au nimic în comun și poate nici n-au mai schimbat un cuvânt înainte, numai sa fie cu cineva, cu altcineva decât persoana lor, ca și
cum să rămâi într-un loc numai tu, chiar și pentru scurt timp, ar fi cel
mai rău lucru din lume.<br />
Eu una întotdeauna am avut momente de singurătate și am reușit să mă împac cu mine, am știut să profit de fiecare secundă petrecută cu mine însămi. Nu mi-a fost și nu îmi este frică de singurătate. Dimpotrivă, deseori chiar o caut. Multe persoane nici în ruptul capului n-ar ieși la o plimbare singure, nici nu le-ar trece prin minte această posibilitate, ar fi ceva de neimaginat. Eu dimpotrivă, consider că tocmai aceste plimbări sunt cele mai benefice, de acestea știi să te bucuri cu adevărat, să îți permiți să vezi lumea din jurul tău și să o înțelegi, nu doar să treci pe lângă ea.<br />
Bineînțeles că nimeni nu-și dorește o viață de completă solitudine. Fiecare persoană din viața ta are rolul său și sunt momente și momente pe care trebuie să le împarți cu ele, dar asta nu înseamnă să fugi de relația cu tine. Cred că ar trebui să învățăm sau să reînvățăm să profităm de fiecare moment petrecut în singurătate și abia atunci când nu o vom mai privi cu frică, vom putea să ne trăim cu adevărat viața și să fim fericiți.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjNBVAGB4KHpongIzDeRFg4XPBzSLS-sz7x_MziM63xMEn_7B71Pjm9vtNZR1DvjS-Vp4OSTQKzNQ0tgVhumq6EKyaGpzsMdaQs3TxyAvb9Vmnl4wPPwUoreSzviagdK58FPBvGK68IjYM/s1600/solitude.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjNBVAGB4KHpongIzDeRFg4XPBzSLS-sz7x_MziM63xMEn_7B71Pjm9vtNZR1DvjS-Vp4OSTQKzNQ0tgVhumq6EKyaGpzsMdaQs3TxyAvb9Vmnl4wPPwUoreSzviagdK58FPBvGK68IjYM/s1600/solitude.png" height="300" width="400" /></a></div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-85038825255398432982014-03-16T22:18:00.000+02:002014-03-17T01:29:15.932+02:00Ei și Ele (A fost un vis...)Erau două.<br />
Cu diferite concepții,<br />
dar cu aceeași speranță.<br />
Erau doi.<br />
Caractere diferite,<br />
dar aceeași lașitate.<br />
Amândouă credeau într-un nou început,<br />
Una după ce crezuse ca va mai dura până să se vindece<br />
și să o ia de la capăt,<br />
Cealaltă crezând că niciodată n-o să fie altfel,<br />
că n-o să fie cazul să-și dorească mai mult.<br />
Amândoi dându-le speranțe,<br />
amândoi amăgindu-le,<br />
amândouă îndrăgostindu-se.<br />
”Dar gata, e timpul!” și-au spus.<br />
Timpul să le lăsăm,<br />
timpul să plecăm,<br />
să mergem mai departe.<br />
Timpul să renunțăm,<br />
să îi uităm,<br />
să mergem mai departe.<br />
Poate că a fost ideea,<br />
poate neașteptatul,<br />
poate dorința de a iubi<br />
și de a fi iubite.<br />
A fost un vis,<br />
uneori un vis frumos,<br />
alteori un coșmar,<br />
dar doar un vis.<br />
O imaginație prea bogată...<br />
Două vise diferite,<br />
dar cu același final dorit.<br />
Dar,din păcate, același vis neterminat.<br />
Trezire bruscă, violentă...<br />
Vis la care nu te poți întoarce...Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-59059668705813857372014-03-15T22:02:00.000+02:002014-03-15T22:02:16.686+02:00Renunț !Și vine o vreme când renunți. Când îți dai seama că toate eforturile depuse sunt în zadar și că oricât de mult te-ai chinui să întorci pe cineva cu fața la tine, aceste încercări sunt fără rost atât timp cât persoana respectivă n-are nici cea mai mică intenție de a face o mișcare înspre tine.<br />
Și după mii și mii de încercări și sute de scuze găsite în defavoarea ta realizezi că sufletul tău nu mai poate îndura, că până și el are o limită. Că vine o zi în care obosește. În care se satură. Și ușor ușor începe să renunțe. Cu greu, dar începe să facă pași. Pași în direcția opusă celei din care a plecat, pași spre calea mai ușoară în aparență, dar mai grea în realitate. Pași spre un drum mai lin, spre o cale mai puțin zbuciumată.<br />
Începi să conștientizezi realitatea. Și aceasta diferă de lumea pe care tu ți-ai construit-o, de lumea în care ai trăit până acum, de lumea pe care o credeai reală, dar care începe să se destrame. Pentru că într-o zi te trezești cu întrebări pe buze: Oare mai pot îndura? Oare chiar merită efortul depus? Cât mai pot trăi așa, netrăind cu adevărat?<br />
Pentru că e important să știi când să rămâi și când să mergi mai departe.<br />
Pentru că sunt momente pe care vrei să le trăiești, nu doar să ți le imaginezi.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdva4DAObcg38XIPut7knYGW_pumcbzEtFaueFWFsQSiaWIzDJusNvxmL8a8kNac7BCs_ge0Rl_JR7xra3a9XHysFakX8UUkvtstzlHgQLFgeXT0dPCmyNhPCvn5kpRmfA7wXjLSIGKQg/s1600/let-go-2.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdva4DAObcg38XIPut7knYGW_pumcbzEtFaueFWFsQSiaWIzDJusNvxmL8a8kNac7BCs_ge0Rl_JR7xra3a9XHysFakX8UUkvtstzlHgQLFgeXT0dPCmyNhPCvn5kpRmfA7wXjLSIGKQg/s1600/let-go-2.jpg" height="320" width="318" /></a></div>
<br />
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-15561912347369966822014-02-13T21:49:00.000+02:002014-02-13T21:49:25.643+02:00E despre prieteni...<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjSwhF7l1TS8Coz8tuDLEYoIZpZ7Bs6fd9Xp8Q8VEyHyhoUpEiX037OLj7NcMebgc74N8kgv2_x8CNNwkz-dmu4Kf7qf_mLGOpGRioTVTylKOpARogLNkvnloBXNbe41uMJQoWi0gdl6h4/s1600/prietenia.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjSwhF7l1TS8Coz8tuDLEYoIZpZ7Bs6fd9Xp8Q8VEyHyhoUpEiX037OLj7NcMebgc74N8kgv2_x8CNNwkz-dmu4Kf7qf_mLGOpGRioTVTylKOpARogLNkvnloBXNbe41uMJQoWi0gdl6h4/s1600/prietenia.jpg" height="300" width="400" /></a></div>
Pentru că în final tot ce contează e cine ți-a fost sau nu alături, cu cine ai împărțit momentele frumoase, dar și pe cele mai puțin frumoase. E vorba de cine se regăsește prezent în amintirile tale și de cine îți amintești mereu cu drag. Pentru că orice ar fi, viața ne este influențată de ei, de prieteni. Pentru că avem atâtea lucruri pentru care să le mulțumim. Pentru că un prieten este o binecuvântare.<br />
E vorba despre cei care știu totul despre tine și încă nu au fugit. Pentru că știu că nimeni nu-i perfect și că tocmai imperfecțiunile te fac perfect, pentru că acolo unde tu vezi defecte ei văd adevărate calități, pentru că reușesc să te convingă și pe tine în cele din urmă că ai o mulțime de calități, pentru că în preajma lor nu poți și nici nu vrei să ai secrete și le poți împărtăși fără să-ți fie teamă că vei fi judecat, pentru că ei îți cunosc demonii, dar nu se sperie și proprii lor demoni se joacă frumos cu ai tăi. Pentru că e vorba de iubire adevărată.<br />
E vorba despre cei alături de care ai trăit cele mai bune, cele mai amuzante, cele mai nebunești momente din viața ta, cei care fac ca amintirile să fie întotdeauna un lucru bun. Și le fac și pe cele rele să fie bune numai prin faptul că sunt și ei prezenți acolo, implicați, suferind alături de tine și înțelegându-ți cu adevărat durerea, ca și cum ar simți-o ei înșiși.<br />
E vorba despre cei care te fac să râzi chiar și atunci când efectiv simți că nu poți. Cei care dau culoare vieții tale, care reușesc să transforme cenușiul în culori, furtuna în soare. Care te fac să simți că poți să treci cu bine peste încercările vieții. Pentru că după ce vorbiți, după ce vă petreceți timpul împreună, uiți de probleme tale și totul pare neînsemnat și știi care sunt lucrurile care contează cu adevărat.<br />
E vorba despre cei pe care îi ignori,dar nu pentru mult timp pentru că te bat atât la cap încât chiar nu poți să-i ignori și care în secunda următoare îți sunt din nou cei mai buni prieteni. Un minut vă certați și în următorul vă împăcați și sunteți și mai apropiați decât înainte. Cei care te fac să uiți că ai fost vreun moment supărat pe ei, pentru că realizezi că nu ai cum să fii supărat, pentru că nimeni și nimic nu poate sta în calea prieteniei voastre. Această legătură dintre voi contează, restul e irelevant.<br />
E vorba despre cei pe care nu-i vezi ani de zile și cu toate acestea când în sfârșit vă vedeți e ca și cum timpul s-ar fi oprit și nu s-ar fi scurs nicio secundă de la ultima întâlnire. Pentru că deși v-ați schimbat, ați rămas aceiași. Prietenia voastră a rămas aceeași, este reală. Pentru că știi că oricâți ani ar trece, veți avea mereu ceva special, ceva doar al vostru, o legătură puternică ce rezistă în timp.<br />
E vorba despre toți acei oameni minunați, cei pentru care mulțumești în fiecare clipă că există și că sunt prezenți în viața ta. E vorba despre PRIETENI. <br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgztEWAfWOBr-VgGRjQSsfh3ARxTTyczdM-4VmVypBjQmWdioGJxpXuE1cNTc6snlQQgFt1gC4244LIw8jJDkCbimD1KpdaL8w8_QyiURQyJcS_EAtCCyftzbHSxKdXMtvV_6RcpTFcTiI/s1600/86rixe091.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgztEWAfWOBr-VgGRjQSsfh3ARxTTyczdM-4VmVypBjQmWdioGJxpXuE1cNTc6snlQQgFt1gC4244LIw8jJDkCbimD1KpdaL8w8_QyiURQyJcS_EAtCCyftzbHSxKdXMtvV_6RcpTFcTiI/s1600/86rixe091.jpg" height="300" width="400" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-54877471698094620142014-02-04T12:22:00.000+02:002014-02-04T12:22:07.246+02:00E doar despre mine...Nu te urăsc. Cum aș putea?!<br />
Mă urăsc pe mine când e vorba de tine. Urăsc cum gândul meu zboară la tine,orice aș face. Urăsc că din zece minute nouă le petrec gândindu-mă la tine, iar restul de un minut mă gândesc să nu mă mai gândesc la tine. Cum atunci când cineva povestește ceva eu mă gândesc ce ai spus sau făcut tu în situația respectivă; sau ce ai face,ce ai gândi. Cum atunci când eu povestesc ceva, automat te includ și pe tine în poveste. Uneori mă abțin. Cu greu. Și urăsc că trebuie să aleg ce să spun și ce nu în propria povestire. Să fiu mereu în alertă.<br />
Urăsc cum un simplu cântec, un film sau o carte îmi amintește de tine. Că îmi doresc să asculți și tu ce ascult eu. Să vezi ce văd eu. Să citești ce citesc eu. Mai presus de toate,să simți ce simt eu. Pentru că îmi doresc ca și tu să te gândești la mine; cu aceeași intensitate. Și nu e corect. Pentru că fiecare ar trebui să fie stăpân pe propriile gânduri.<br />
Urăsc că mă gândesc oare la ce te gândești tu?! Ce ai vrea să fac,să spun. Dacă vrei ceva de la mine sau nu. Și ce anume.<br />
Urăsc că vreau să știu tot ce te interesează pe tine,ce te pasionează. Că mă interesez de lucrurile de care te interesezi și tu. Doar așa-să știu ce te-a impresionat. Și chiar și atunci mă întreb ce parte ți-a atras atenția. Ce te-a făcut să-ți placă acel lucru. Urăsc că mă faci să ma simt slabă, vulnerabilă. Că mă faci să-mi doresc să-ți placă de mine. Să schimb tot ce ar putea să nu-ți placă.<br />
Și rezist cu greu tentației de a te vedea, de a te băga în seamă, de a-ți da un semn, de a face un pas în direcția ta. Și câteodată nu mai rezist. Și urăsc asta. Pentru că mi-aș dori ca nici tu să nu reziști. Și urăsc că atunci când am alcool în sânge tentația devine insuportabilă. Că mă îmbăt cu amintiri cu și despre tine. Că aș vrea să ne îmbătăm unul cu celălalt. La nesfârșit.<br />
Urăsc că devin dependentă de tine. Pentru că mai mult decât orice, urăsc să fiu dependentă. Urăsc că îmi iei libertatea. Și urăsc că de fiecare dată obsesia devine tot mai obsesivă.<br />
Dar nu te urăsc. Asta nu e despre tine. E doar despre mine.Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-53318339164654617902014-01-02T00:44:00.000+02:002014-01-02T00:44:17.773+02:00Ce te faci? Și poate că există un motiv pentru care filmele romantice și toate
cele cu happy-end nu durează mai mult de două ore - două și ceva. Alt
motiv în afară de faptul că oamenii nu au mai multă răbdare și se pot
plictisi înainte de a prinde finalul.<br />
Poate pentru că și în viața
reală cele mai frumoase momente, acele momente ”ca în filme” nu durează
mai mult. Pentru că dacă ar dura mai mult, atunci n-ar mai avea
happy-end. După acest interval de timp încep să apară iluziile, falsele
speranțe, dramele închipuite, tristețea și durerea. Apare acea
conștientizare că pur și simplu asta a fost tot, atât a durat, că s-a
terminat și e cazul să mergi mai departe. Să-ți continui viața, să
trăiești alte și alte momente magice și niciodată să nu consideri că ele
vor dura pentru totdeauna. Pentru că dacă o faci, vei fi dezamăgit.<br />
Dar
ce faci când rămâi blocat în acel moment, în amintirea acelor clipe
magice și nu vrei să le dai drumul? Când mai vrei o șansă, o șansă ca
filmul acesta să dureze mai mult și nu te gândești la finalul fericit
pentru că pur și simplu nu vrei să fie un final, cel puțin nu
deocamdată, nu în viitorul apropiat. Vrei să țină la nesfârșit, să te
pierzi în acele clipe și să nu existe nimic care să te aducă la
realitate sau dacă totuși se întâmplă să constați că aceea e realitatea,
așa minunată cum o simți tu.<br />
Să mergi mai departe este atât de
ușor de zis, dar totuși atât de greu de făcut... Chiar și atunci când
crezi că ai reușit apar anumite elemente care te trag înapoi, care îți
aduc înapoi acele trăiri și doare. Și vrei să mergi înainte și nu poți.
Pentru că atunci când sunt implicate sentimente nu se mai aplică regula
”dacă vrei, poți”. Am vrea noi să fie atât de simplu. Să-ți dorești din
tot sufletul ca un sentiment să dispară și paf! el să dispară. Dar
crunta realitate te lovește în față și îți arată că încă o dată te-ai
înșelat în privința ei. Că întotdeauna poate fi mai rău și că niciodată
nu scapi de ceea ce ți-e frică. Că ea poate să-ți ofere o mulțime de
lecții și tu poți să-ți petreci întreaga existență încercând fără succes să-i dai vieții o lecție. <br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhvdrF1sgyMlRkaZPVnLAVPtTMRd5FXFlzSrFMQcw0XndqGH2-yNeP7OPNk70wSfVwWL0OAsx6m9BQKjXr5uGuoCNH7ZRKqcAqyQcj4kZUD95FRcfvUndfyrigglgq5SmQF38wOpX-ofZI/s1600/hardest.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhvdrF1sgyMlRkaZPVnLAVPtTMRd5FXFlzSrFMQcw0XndqGH2-yNeP7OPNk70wSfVwWL0OAsx6m9BQKjXr5uGuoCNH7ZRKqcAqyQcj4kZUD95FRcfvUndfyrigglgq5SmQF38wOpX-ofZI/s1600/hardest.jpg" /></a></div>
Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-6751281291858179292013-12-23T22:45:00.000+02:002013-12-23T22:45:10.729+02:00A fi sau a nu fi single<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjMzXKRA5UX6-xj0QBkMOvQlYLotrCg21Hb-_CeIiw9cer-QMgVtB6cYb9vtRfFpYvK1i3UXAfDBO3_d4BF5Uj_d513iJl8kBUyS7AMKzoJ1wNVnkVecV4TBrrlmZU8rSUmTQ_7XiVT8yQ/s1600/single+is+better.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjMzXKRA5UX6-xj0QBkMOvQlYLotrCg21Hb-_CeIiw9cer-QMgVtB6cYb9vtRfFpYvK1i3UXAfDBO3_d4BF5Uj_d513iJl8kBUyS7AMKzoJ1wNVnkVecV4TBrrlmZU8rSUmTQ_7XiVT8yQ/s320/single+is+better.jpg" width="320" /></a></div>
Oamenii supraapreciază relațiile. Aș spune iubirea, dar mi-e teamă că iubirea e ultimul lucru la care se gândesc.<br />
Oamenii consideră că a fi singur este egal a fi nefericit, trist, a te simți mizerabil și nu oricum, ci pentru tot restul vieții tale. Stai un pic: de unde până unde și de când fericirea mea personală depinde de o anumită persoană, de un "el" chiar?! Sigur că fericirea depinde de mai mulți factori și ca atare și de mai multe persoane, dar nu prin simpla lor substanță de persoană fizică, palpabilă, ci dimpotrivă prin ceea ce reprezintă. Îmi place să cred că fericirea mea nu depinde de o etichetă ( a se vedea iubit, soț, suflet pereche,etc.). Depinde de momente. Momentele trăite îmi determină fericirea. Că se întâmplă să fie vorba de momente petrecute în compania aceleiași persoane de mai multe ori, asta e, pur și simplu se întâmplă; înseamnă că există o oarecare atracție între personalitățile noastre, fie și de o secundă, sau că pur și simplu o persoană are acest dar de a fi o companie plăcută pentru cel alături de care se află. Fericirea mea a depins de-a lungul anilor atât de baieți, cât și de fete; în special de fete, mai bine zis, fiindu-mi mai ușor să mă împrietenesc cu ele și să-mi petrec timpul în preajma lor. A depins de momentele în familie și de cele alături de prieteni, diverși amici și colegi.<br />
Și astfel pot să afirm cu mâna pe inimă că sunt mulțumită cu statutul de "single" și că în cei 20 de ani ai mei n-am avut nevoie de un băiat anume în viața mea pentru a mă simți împlinită, fericită și normală (tata nu se pune :D). Adevărul e că nici nu simt nevoia acută de prezența unui tip în viața mea, nu unul pentru o perioadă nedeterminată cel puțin. Bineînțeles că îmi place senzația de "îndrăgostire" și tot ce implică ea, dar nu merg până la a mă visa în fața altarului alături de "EL". Doar trăiesc momentul.<br />
Lumea are tendința să cupleze și să cunune persoane care abia de au habar unul de altul și despre toată chestia cu iubirea. Petreceți ceva timp împreună, aveți o relație de câteva luni (cel mult) și deja gata, vi s-a pus eticheta - căsătorit și cu acte în regulă. Prostii. Nu cred că iubirea e un lucru care trebuie programat. Până la urmă e un sentiment, îl simți sau nu. Nu poți să zici că peste un an îl voi iubi pe X, la fel și peste 10 și tot așa până la sfârșitul vieții. Vreau să spun că n-ai de unde știi, poate va fi vorba și de un Y și de un Z. Nu degeaba se zice "Trăiește clipa!". Iubirea e formată din momente, momente prezente pe care le simți aici și acum, nu pe care le VEI simți.<br />
Și oricum, de ce trebuie să iubești un el? Poți iubi multe lucruri: poți iubi ploaia, plaja, marea; poți iubi momentele în care stai de vorbă cu o prietenă ore întregi, vorbind despre nimicuri, nimicuri super importante pentru voi, fără să-ți dai seama cum trece timpul; poți iubi momentele tipice în familie; poți iubi să cânți, să dansezi, să gătești și multe alte lucruri care te fac extrem de fericit, lucuri de care foarte probabil n-ai avea parte într-o relație de tip iubit-iubită.<br />
Mulți oameni nu știu să se bucure de momentele petrecute cu ei înșiși; cu toții avem nevoie de ele, așa că ar trebui să învățăm să ne facem timp pentru noi. Până la urmă, dacă nouă nu ne place să ne petrecem timpul cu noi înșine, atunci de ce altuia i-ar plăcea?<br />
Într-o lume în care se pune accentul pe viața de cuplu, mă bucur să văd că apar tot mai multe studii, articole și cărți intitulate "motive pentru care e mai bine să fii single". Poate așa oamenii vor ști să iasă din relații care nu le aduc nimic, care stagnează, doar de dragul de a fi cu cineva, poate se vor gândi de mai multe ori înainte de a se arunca orbește într-o căsătorie "de ochii lumii", pentru că "așa trebuie" și poate că cei single se vor întâlni și vor fi fericiți împreună, fără a fi împreună. Poate că ar exista și mai puțină ură, violență și alte sentimente negative. Poate... Dar asta dacă lumea ar citi. Sau dacă ar pune în aplicare ceea ce citesc. Ceea ce nu prea se întâmplă.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgp1NG3BjhXe3UwgzlPj-aLnAnLcxi_rfr34Mqq5NRN2_ouUl4MOjYEeftjmUSw9vfc6cQXWT8J1pEu8i3lqVGtBKdiysWwo2Jd6HSBgyzxRuNHaiAferXo8YMEEOUukbqDDgb8xqvmTZ4/s1600/single.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="228" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgp1NG3BjhXe3UwgzlPj-aLnAnLcxi_rfr34Mqq5NRN2_ouUl4MOjYEeftjmUSw9vfc6cQXWT8J1pEu8i3lqVGtBKdiysWwo2Jd6HSBgyzxRuNHaiAferXo8YMEEOUukbqDDgb8xqvmTZ4/s320/single.jpg" width="320" /></a></div>
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-50230821239188005882013-12-10T11:05:00.000+02:002014-12-28T00:17:01.267+02:00Haos sentimentalE incredibil câte sentimente poate să trezească în tine simpla întâlnire cu o persoană.<br />
Dar ce faci când nu știi să numești toate acele sentimente, când nu poți sau nu vrei să le recunoști? Când simți că ai vrea să fugi, să te ascunzi, dar în același timp te bucuri că vezi persoana respectivă. Când te gândești dacă să treci indiferent, să te faci că nu o vezi, sau să o saluți. Când vă salutați și te bucuri că ai scăpat atât de ușor, dar în același timp te întristezi că n-ați stat mai mult de vorbă, că parcă nici nu ar fi avut deloc această intenție. Când ajungi să te întrebi dacă e vina ta sau nu. Dacă tu trebuie să fii cel care insistă sau cel care renunță. Cel care pleacă fără nicio remușcare...<br />
Când atâtea sentimente te lovesc din plin, ce te faci? Când simți fiori, dar nu știi dacă sunt de iubire sau dimpotrivă. Dacă ar trebui să-ți pese sau nu. Și ce faci când te implici prea mult și știi asta, dar pur și simplu nu mai poți da înapoi. Când mintea îți spune nu, dar inima îți zice da. Când vrei să ignori, dar nu poți. Când vrei să mergi mai departe, dar ceva nu te lasă.<br />
Și începi să regreți că ai atâtea amintiri, prea puține, dar prea multe totodată. Ai vrea să le ștergi, dar știi că nu îți dorești cu adevărat. Și îți spui că nu vei uita, că nu o să regreți acele amintiri frumoase și că îți vei trăi viața în continuare. Sau cel puțin vei încerca. Știi că va fi greu la început, dar odată cu timpul va fi mai bine. Doar nu degeaba se zice că timpul le vindecă pe toate.<br />
Atâtea sentimente și atâtea întrebări fără răspuns...<br />
Dar știi că e bine că ai trăit acea poveste, oricât de scurtă ar fi fost. Că ai regreta acum mai mult dacă nu ai fi trăit-o, decât o faci pentru că ai trecut prin ea. Pentru că "ce-ar fi fost dacă..." este mult mai dureros și te bântuie pentru mai mult timp.<br />
Și poate că scenariul așteaptă să fie scris, poate că povestea nu s-a încheiat și personajele se vor întâlni din nou. De ce nu?! Întodeauna pot exista răsturnări de situație, sau ceva ce a fost scris să fie șters și refăcut într-o altă variantă. O variantă mai bună. Pentru că așa cum azi poate fi rău, mâine poate fi mai bine. :)<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiTwViJw3FcgPJhKGGhFAF66yLaPPZfXfEGeUWyP-getNS8ccre9HxdyfEfGCZxYhNR8Vee2rmxa5I7RTIVX6LnBKAXTdlM1kWHfe-fe5BXmiBpPY2-8P3OOSeQDSasodZKvFTAyYFBvyM/s1600/tumblr_mg1sombA611rxj7o8o1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiTwViJw3FcgPJhKGGhFAF66yLaPPZfXfEGeUWyP-getNS8ccre9HxdyfEfGCZxYhNR8Vee2rmxa5I7RTIVX6LnBKAXTdlM1kWHfe-fe5BXmiBpPY2-8P3OOSeQDSasodZKvFTAyYFBvyM/s640/tumblr_mg1sombA611rxj7o8o1_500.jpg" height="640" width="400" /></a></div>
<br />
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-26368762165625702112013-12-01T19:16:00.000+02:002014-01-02T00:47:55.040+02:00Doar un gândAi observat cum anumite voci aparțin corpului greșit? Eu da.<br />
Cunoști pentru prima oară o persoană și te aștepți ca atunci când deschide gura să auzi o voce normală, adică nici să nu bagi de seamă, dar atunci când din corpul respectiv iese o voce la care nu te așteptai deloc, remarci.<br />
Recent am cunoscut o persoană tânără, dar când a deschis gura să se prezinte nu era deloc vocea unei persoane tinere. Dimpotrivă, are vocea unei persoane foarte în vârstă. Adică, serios vorbind, dacă l-ai auzi (da, un bărbat), dar nu l-ai vedea, nu i-ai da vreo 30 de ani, cam cât are, ci dublul vârstei, aș putea spune. Inversul nu știu dacă mi s-a întâmplat să aud. Oricum ideea e că am cunoscut mai multe persoane cărora eu le atribuiam altă voce. Mai ales când vorbești la telefon cu o persoană și nu o cunoști, îți închipui că arată într-un anumit fel, iar când vă vedeți, constați că nu e așa cum te așteptai și ești dezamăgit sau dimpotrivă bucuros că nu e așa cum ai crezut. Sigur ți s-a întâmplat și tie.<br />
La fel și în cazul numelor, dar să zicem că dau vina pe părinți, că erai prea mic ca să știe cum o să arăți de fapt. Mi se întâmplă ca atunci când o persoană se prezintă să mă gândesc că nu i se potrivește numele, că m-aș fi gândit la altul. Ceva de genul "el nu pare Mihai, mai degrabă arată a Gabriel" ( sau alte și alte nume, este un exemplu aleatoriu).<br />
Mda, ce pot să zic, fiecare cu gărgăunii lui, eu știu că am o mulțime :) Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-59481469873164071992013-11-29T22:16:00.000+02:002013-11-29T22:16:12.230+02:00"Nu am timp!"Nu mai avem timp pentru nimic...<br />
Vrem atât de multe, dar nu facem nimic. De ce? Simplu: "Nu am timp!". Asta e cea mai proastă scuză posibilă. O știu, pentru că și eu am folosit-o și încă o folosesc și probabil o voi folosi mereu. Cred că a devenit un tic; de fiecare dată când e vorba să facem ceva nou sau pur și simplu ceva ce nu ne dorim atât de mult,zicem din reflex ca nu avem timp. Nu am timp să ne vedem astăzi. Nu am timp să învăț mai mult decât o fac. Nu am timp să mă înscriu la cursul acela de care tot am zis. Nu am timp să fac orice altceva. Prostii! Am timp, dar nu vreau să-mi fac timp pentru acel ceva/cineva. Pentru că nu-mi doresc suficient de mult. Pentru că am nevoie de o scuză.<br />
Dacă îți dorești ceva cu adevărat, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză.<br />
Vorbesc din proprie experiență. Atunci când vreau neapărat să mă văd cu cineva mă voi vedea. Pot să am mii de alte lucruri de făcut, nu contează, găsesc măcar juma' de oră în care să fiu disponibilă doar pentru persoana respectivă. Nu zice nimeni că trebuie să stăm împreună toată ziua, câteva minute sunt suficiente. Important e să-ți dorești. Și hai să zicem că te cred, ești super ocupat, dar totuși poți să trimiți un mesaj în care să-mi zici că ești bine, sănătos și că aștepți să ne vedem cât de curând (mai mult de două minute nu-ți ia!). Și să vorbești serios. Adică nu vreau să știu că poate o să ne mai vedem cândva, vreau să știu că acel cândva înseamnă în viitorul apropiat, în una din zilele ce urmează.<br />
De asemenea, dacă aș avea destulă voință, mâine m-aș interesa de cursul pe care vreau să-l urmez și m-aș înscrie, n-aș mai aștepta niciun moment în plus. Sau aș deschide cartea și aș începe să citesc (învăț) și nu m-aș opri decât atunci când aș fi sigură că știu tot ce e de știut. Sau m-aș duce în locul pe care îmi doresc de atât timp să-l vizitez. Sau mi-aș lua bilete la spectacolul pe care vreau să-l văd. Sau... atâtea și atâtea dorințe de la care mă abțin inutil. Nu mai aștepta, acționează! Vrei ceva, fă-l să se întâmple! Nu mai aștepta niciun minut în plus deoarece cu fiecare minut mai apare o scuză. Și iar vei spune că nu ai avut timp...<br />
În final mă întreb: noi depindem de timp sau timpul depinde de noi? Cine va câștiga?<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiCMVmus99yqJkZpvbIUIXMVgOVAGI4fuPWqL-J4aBsmhax9BTDGMRg3HK1o45hNpYf7w7N42GHbyrSLeKY0ibKhcqyjk54qKp94gyMtDDoDI5LQWeG8P7JwizETE8LsppLC1P5-cgIsAs/s1600/life+is+too+short.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="308" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiCMVmus99yqJkZpvbIUIXMVgOVAGI4fuPWqL-J4aBsmhax9BTDGMRg3HK1o45hNpYf7w7N42GHbyrSLeKY0ibKhcqyjk54qKp94gyMtDDoDI5LQWeG8P7JwizETE8LsppLC1P5-cgIsAs/s400/life+is+too+short.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-18332978381148927292013-11-21T00:45:00.001+02:002013-11-21T00:45:46.879+02:00La bine și la rău...Niciodată nu am știut să reacționez la aflarea veștii că cineva a murit sau că se află într-o stare gravă. Nici atunci când mi se comunica vestea cu privire la o persoană cunoscută, deci când vestea mă viza efectiv, dar nici atunci când o cunoștință îmi povestea despre cineva din cercul său de apropiați. Poate mai ales în această situație. Întotdeauna mi-a fost frică de propria reacție, de ce aș putea zice sau face în comparație cu ce ar trebui să zic sau să fac într-o asemenea situație. Frică că aș putea spune ceva prostesc, că aș putea s-o dau în bară. Sigur, când aflu dintr-o altă sursă sau mi se comunică în scris, am timp să mă pregătesc, să mă gândesc ce să zic și ce să fac și mă descurc mult mai bine, dar când eu întreb ce s-a întâmplat, ce-i cu fața asta sau altele de acest gen și primesc răspuns "a murit x...", "x e în stare gravă" sau "am aflat că am x boală" pur și simplu mă blochez, eventual murmur ceva acolo, mi se întristează privirea,dar cam atât. Și apoi încep să mă simt vinovată că n-am știut cum să reacționez și mă gândesc cam ce ar trebui să fac în această situație. De aceea prefer să aflu de la o terță persoană,din altă sursă sau să nu aflu. Dar în viață nu totul e simplu. Și acei oameni s-ar putea să aibă nevoie de tine.<br />
De curând am constatat că respectivele persoane au nevoie să știe pur și simplu că ești acolo pentru ele, că pot conta pe tine. Mai ales prietenii; nu degeaba se zice "prieten la bine și la rău". Cred că de fapt mai mult ar trebui să conteze tocmai partea în care le ești alături la greu. Pentru că în situațiile dificile îți dai seama cine iți sunt prietenii adevărați. Tocmai acest lucru m-a determinat să lupt cu frica mea. Să trec peste temerile mele și să mă comport ca o adevărată prietenă. De cele mai multe ori, cuvintele sunt de prisos; o îmbrățișare face cât o mie de cuvinte! Și am constatat că nu trebuie să zici ceva anume,ci dimpotrivă trebuie să te comporți normal. Nu să ignori problema, ci să nu-ți fie frică să vorbești despre ea. Să nu te abții de la a zice o glumă de teamă că ai putea fi considerat insensibil,ci dimpotrivă, să zici cât mai multe lucruri amuzante. Nu în exces desigur, dar așa cum ai face-o în mod normal. Pentru că umorul ajută întotdeauna. Și persoana respectivă îți va fi chiar recunoscătoare că îi mai iei gândul de la aspectele negative și îi evidențiezi partea frumoasă a vieții. Că ești tu, cel pe care îl cunoaște și îl apreciază.<br />
Dacă te confrunți și tu cu această problemă, cu această temere că ai putea spune ceva greșit și preferi să ignori situațiile de acest gen, oprește-te! Luptă și învinge-ți frica! Fii alături de cei dragi ție, simpla ta prezență e suficientă. Și încearcă să înlocuiești cuvintele cu gesturi, încearcă ca în loc de "condoleanțe" sau "îmi pare rău" să strângi în brațe pentru câteva secunde respectiva persoană. Îți garantez că va aprecia mult mai mult gestul tău. Și va înțelege că nu e singură, că se poate baza pe tine, că are un sprijin real. Și deși cuvintele sunt importante, eu una sunt adepta motto-ului "fapte,nu vorbe!"<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjTg3r-UQaVINTFfu227YHYEC5-eEOtsNiSRen7wZcVXnnYCntdbyBvBoav3ftpK6oT1xIop_ji2zshQJem0uISduo6a0c8Jq9DtNdhOouLgZoSM34qohBE11Cce2WnlJa6vxwJzh66m2Y/s1600/quote-about-i-love-those-people-who-can-make-me-laugh-630x561.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="355" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjTg3r-UQaVINTFfu227YHYEC5-eEOtsNiSRen7wZcVXnnYCntdbyBvBoav3ftpK6oT1xIop_ji2zshQJem0uISduo6a0c8Jq9DtNdhOouLgZoSM34qohBE11Cce2WnlJa6vxwJzh66m2Y/s400/quote-about-i-love-those-people-who-can-make-me-laugh-630x561.jpg" width="400" /></a></div>
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-12039451851028876402013-11-19T21:27:00.001+02:002013-12-12T22:45:47.398+02:00Cum rămâne cu speranța?<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEibwopt80HEDO7rJ7v-h8v15i-2haJtKy3QeZ6f2GFnWE3xEVH2FlBUscb5EsqaVFw5xsUuYyrJJ4VKJmyByVuJ4i0-1U6-SOjHVj-e_AeNqPh3WGqN5Trsxf9EvAGausm6BWH2XXxs_mg/s1600/hope.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEibwopt80HEDO7rJ7v-h8v15i-2haJtKy3QeZ6f2GFnWE3xEVH2FlBUscb5EsqaVFw5xsUuYyrJJ4VKJmyByVuJ4i0-1U6-SOjHVj-e_AeNqPh3WGqN5Trsxf9EvAGausm6BWH2XXxs_mg/s400/hope.jpg" width="310" /></a></div>
Speranța moare ultima! Cel care a zis asta sigur a fost un om deștept și trecut prin viață.<br />
Zi de zi trăim cu speranța. Ne trezim dimineața cu gândul că poate azi va fi mai bine, că poate azi în sfârșit se va întâmpla lucrul pe care îl așteptăm de atâta timp. Că azi vom primi mesajul așteptat, că vom întâlni persoana de care ne e dor sau dimpotrivă, persoana pe care am așteptat-o toată viața. Că vom găsi un job, că vom fi promovați, că ne vor fi recunoscute meritele, că vom fi în sfârșit apreciați. Că vom câștiga nu știu ce concurs, că vom primi cadoul mult visat. Că ne vom simți bine,după atâta timp în care am suferit. Că va fi altfel. Zi de zi aceleași speranțe plus alte și alte speranțe. Nici măcar în somn nu ne putem lipsi de aceste speranțe.<br />
Ajungem să sperăm până și că imposibilul va deveni posibil. E ceea ce ne definește, ceea ce dă sens vieții. Pentru că o viață fără speranțe nu e viață. Nu cred că există vreo persoană în viață care să nu spere la absolut nimic; chiar dacă nu conștientizează, speranța există. Odată ce o pierdem, am pierdut lupta cu viața.<br />
Trăim speranțe deșarte, trăim dezamăgiri.<br />
Dar totodată ne complacem într-o stare de așteptare. "Poate azi..." Dar poate nu. Mai mult ca sigur nu, dacă nu facem nimic în acest sens. Nu aștepta ca lucrurile să se întâmple, fă-le să se întâmple! Știu ca e greu să ieși din letargie, să faci tu primul pas, să-ți calci pe orgoliu, dar este necesar. Și dacă vrei cu adevărat ceva atunci nu ar trebui să-ți stea nimic în cale; dacă începi să cauți scuze atunci înseamnă că nu-ți dorești cu adevărat. Sigur,e foarte ușor să zici ca speranța moare ultima, că ești un optimist convins și știi că la un moment dat se va întâmpla, iar tu vei fi acolo,așteptând. Facem un pas înainte abia când conștientizăm ca această speranță nu trebuie privită în mod abstract,ci dimpotrivă trebuie luate măsuri pentru a o realiza în mod concret. Așa că îndrăznește să faci tu primul pas! Primul pas spre realizarea dorințelor tale. Odată ce l-ai făcut, ceilalți pași îi vei parcurge mult mai ușor și vei ajunge ca în timp să constați că acele momente care sperai să ți se întâmple s-au întâmplat deja și că e mult mai bine să le vezi realizate, concret, decât să aspiri toată viața la ele, rămânând doar simple dorințe nerealizate. Luptă pentru realizarea speranțelor tale!<br />
...În final, nu pot să nu mă întreb dacă speranța ne ține pe linia de plutire, ne salvează viețile sau dimpotrivă este cea care ne înnebunește și ne aduce în pragul disperării?!...să sperăm că prima variantă. (Ah,din nou speranța, veșnica speranță!) <br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<br />
<br />Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4945614154045101557.post-1752476662179662792013-11-18T14:22:00.000+02:002013-11-19T21:31:51.929+02:00Vreau totul!De ce nu putem alege oamenii care să ne intre în viață și în suflet?<br />
Ar fi atât de simplu...Tocmai asta-i faza,nu?! Ar fi prea simplu. Fără durere, fără întrebări chinuitoare, fără dorința de a-i vedea, de a le fi alături, chiar și atunci când ei evident n-au chef de tine. Totul ar fi atât de roz și de frumos; atât de...perfect. Poate prea roz și prea perfect. Fără conflicte, fără dezamăgiri și speranțe deșarte. Dar atât de plictisitor.<br />
Urăsc să mă întreb întruna ce a vrut să zică respectiva persoană,de ce nu-și face timp să mă vadă, de ce nu se simte la fel de atașată de mine cum mă simt eu de ea...și lista poate continua. Dar în același timp această "capacitate" (să-i zicem) de a pune întrebări e ceea ce mă definește. Nu pot și nu vreau să-mi imaginez cum ar fi dacă întotdeauna mi s-ar răspunde la sentimente cu aceeași monedă, cu aceeași intensitate. Dacă aș ști dinainte cum urmează să mă trateze fiecare persoană din lumea asta; fiecare pas, fiecare gest...Îmi place previzibilitatea, dar în același timp o urăsc. Îmi place pentru că îmi ușurează cu mult munca din "faza întrebărilor": pur și simplu eu vizualizez scenariul și apoi este pus în practică,exact cum am prevăzut,în cel mai mic detaliu. Simplu. Fără complicații. Fără așteptări și dezamăgiri. Cred că tocmai de aia nu-mi plac oamenii previzibili și oricât de mult nu-mi plac surprizele, nu-mi place neașteptatul, neprevăzutul, pentru că îmi cere o reacție spontană, negândită, neplanificată, în același timp trăiesc pentru asta. Vreau spontaneitate, vreau neprevăzut, vreau surprize. Vreau viață. Și îmi doresc ca fiecare să aibă o viață proprie, cu gânduri și sentimente proprii, neinfluențabile de ceea ce ar putea gândi sau simți lumea din jur. Vreau ca fiecare el sau ea să fie el sau ea așa cum eu vreau să fiu eu. Și să nu se simtă nimeni vinovat pentru că e cine e,ci pur și simplu să trăiască.<br />
Așă că vreau oameni cât mai diferiți în viața mea. Cât mai diferiți cu putință. Nu vreau să se comporte cum vreau eu, ci cum vor ei. Urăsc când cineva se comportă cu mine într-un anume fel doar ca să-mi facă pe plac,să nu mă supere,pentru că așa aș vrea eu. Nu, nu vreau asta. Ai o personalitate, arat-o! Arată-mi cum ești tu! Vreau să te cunosc. Vreau tot ce-mi poți oferi și tot ce nu poți. Vreau bucurie și tristețe. Vreau așteptări și dezamăgiri. Vreau toate contrariile posibile. Vreau să simt. Vreau ca prin tine să mă descopăr pe mine. Nu vreau să-mi treacă viața și la sfârșit să descopăr că sunt atâtea stări, atâtea sentimente pe care nu le-am trăit. Atâtea lucruri despre care știu multe, dar în același timp nu știu nimic.<br />
Sunt egoistă, știu. Dar nu se spune că fiecare trebuie să fie puțin egosit? Eu una nu mă mulțumesc cu puțin. Totul sau nimic. Așa sunt eu. Și fie vorba între noi, nici nu se pune problema a "nimic".Anonymoushttp://www.blogger.com/profile/07690281482589649372noreply@blogger.com0