Trăiește clipa!

Viața e prea scurtă ca să te abții de la lucrurile pe care ți le dorești - lucrurile care te fac fericit.

Follow by Email

sâmbătă, 15 martie 2014

Renunț !

Și vine o vreme când renunți. Când îți dai seama că toate eforturile depuse sunt în zadar și că oricât de mult te-ai chinui să întorci pe cineva cu fața la tine, aceste încercări sunt fără rost atât timp cât persoana respectivă n-are nici cea mai mică intenție de a face o mișcare înspre tine.
Și după mii și mii de încercări și sute de scuze găsite în defavoarea ta realizezi că sufletul tău nu mai poate îndura, că până și el are o limită. Că vine o zi în care obosește. În care se satură. Și ușor ușor începe să renunțe. Cu greu, dar începe să facă pași. Pași în direcția opusă celei din care a plecat, pași spre calea mai ușoară în aparență, dar mai grea în realitate. Pași spre un drum mai lin, spre o cale mai puțin zbuciumată.
Începi să conștientizezi realitatea. Și aceasta diferă de lumea pe care tu ți-ai construit-o, de lumea în care ai trăit până acum, de lumea pe care o credeai reală, dar care începe să se destrame. Pentru că într-o zi te trezești cu întrebări pe buze: Oare mai pot îndura? Oare chiar merită efortul depus? Cât mai pot trăi așa, netrăind cu adevărat?
Pentru că e important să știi când să rămâi și când să mergi mai departe.
Pentru că sunt momente pe care vrei să le trăiești, nu doar să ți le imaginezi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu