Trăiește clipa!

Viața e prea scurtă ca să te abții de la lucrurile pe care ți le dorești - lucrurile care te fac fericit.

luni, 28 aprilie 2014

Să învățăm să fim singuri

De ce oamenii urăsc singurătatea? De ce preferă să nu existe acest cuvânt în vocabularul lor? Oare am pierdut capacitatea de a ne iubi pe noi înșine, de a ne bucura de timpul petrecut doar cu noi, de a ști să apreciem aceste momente?
Majoritatea fuge ca dracu de tămâie atunci când li se prezintă posibilitatea de a rămâne pentru un timp singuri. Disperă, nu știu ce să facă, se simt pierduți și își revin abia atunci când văd alte fețe în jur.
Unii caută aceste momente, dar au parte foarte rar de ele și atunci când au mare nevoie de singurătate, iar aceasta nu le poate fi oferită, răbufnesc. Explodează, iar cei din jur au de suferit și de cele mai multe ori este chiar vina lor pentru că nu au știut să vadă nevoia celuilalt și să-i ofere liniștea mult dorită.
Iar cei mai fericiți dintre noi știu să-și ofere aceste momente de respiro, să se refugieze atunci când simt nevoia, fără a-i îndepărta pe ceilalți în mod brutal și să savureze fiecare moment petrecut cu sine însuși, să-l aprecieze ca pe un bun de mare valoare.
Singurătatea ce nu poate fi acceptată, cea care ar trebui privită în mod benefic, duce la rezultate nefericite, poate chiar catastrofale.
Cunosc multe persoane care sunt într-o relație doar de dragul de a fi, persoane care dacă le întrebi de ce stau împreună cu respectivul/respectiva îți răspund ”păi, decât să fiu singur/ă…” ca și cum asta ar fi cea mai naturală explicație. Mie una mi se pare înjositor și lipsă de respect de sine să fii cu cineva doar ca să nu fii singur; singurul motiv pertinent pe care îl găsesc eu pentru a fi și a rămâne într-o relație cu cineva e să fii îndrăgostit nebunește și să iubești acea persoană. Și apoi, cum să te iubească cineva și să-i placă să-și petreacă timpul cu tine dacă ție însuți nu-ți place să petreci timp cu tine?
Mi se pare foarte trist că există această frică de a fi singur și că majoritatea oamenilor este dispusă, așa cum mi s-a zis, să se vadă cu o persoană pe care nu o agreează, cu care nu au nimic în comun și poate nici n-au mai schimbat un cuvânt înainte, numai sa fie cu cineva, cu altcineva decât persoana lor, ca și cum să rămâi într-un loc numai tu, chiar și pentru scurt timp, ar fi cel mai rău lucru din lume.
Eu una întotdeauna am avut momente de singurătate și am reușit să mă împac cu mine, am știut să profit de fiecare secundă petrecută cu mine însămi. Nu mi-a fost și nu îmi este frică de singurătate. Dimpotrivă, deseori chiar o caut. Multe persoane nici în ruptul capului n-ar ieși la o plimbare singure, nici nu le-ar trece prin minte această posibilitate, ar fi ceva de neimaginat. Eu dimpotrivă, consider că tocmai aceste plimbări sunt cele mai benefice, de acestea știi să te bucuri cu adevărat, să îți permiți să vezi lumea din jurul tău și să o înțelegi, nu doar să treci pe lângă ea.
Bineînțeles că nimeni nu-și dorește o viață de completă solitudine. Fiecare persoană din viața ta are rolul său și sunt momente și momente pe care trebuie să le împarți cu ele, dar asta nu înseamnă să fugi de relația cu tine. Cred că ar trebui să învățăm sau să reînvățăm să profităm de fiecare moment petrecut în singurătate și abia atunci când nu o vom mai privi cu frică, vom putea să ne trăim cu adevărat viața și să fim fericiți.