Trăiește clipa!

Viața e prea scurtă ca să te abții de la lucrurile pe care ți le dorești - lucrurile care te fac fericit.

luni, 18 noiembrie 2013

Vreau totul!

De ce nu putem alege oamenii care să ne intre în viață și în suflet?
Ar fi atât de simplu...Tocmai asta-i faza,nu?! Ar fi prea simplu. Fără durere, fără întrebări chinuitoare, fără dorința de a-i vedea, de a le fi alături, chiar și atunci când ei evident n-au chef de tine. Totul ar fi atât de roz și de frumos; atât de...perfect. Poate prea roz și prea perfect. Fără conflicte, fără dezamăgiri și speranțe deșarte. Dar atât de plictisitor.
Urăsc să mă întreb întruna ce a vrut să zică respectiva persoană,de ce nu-și face timp să mă vadă, de ce nu se simte la fel de atașată de mine cum mă simt eu de ea...și lista poate continua. Dar în același timp această "capacitate" (să-i zicem) de a pune întrebări e ceea ce mă definește. Nu pot și nu vreau să-mi imaginez cum ar fi dacă întotdeauna mi s-ar răspunde la sentimente cu aceeași monedă, cu aceeași intensitate. Dacă aș ști dinainte cum urmează să mă trateze fiecare persoană din lumea asta; fiecare pas, fiecare gest...Îmi place previzibilitatea, dar în același timp o urăsc. Îmi place pentru că îmi ușurează cu mult munca din "faza întrebărilor": pur și simplu eu vizualizez scenariul și apoi este pus în practică,exact cum am prevăzut,în cel mai mic detaliu. Simplu. Fără complicații. Fără așteptări și dezamăgiri. Cred că tocmai de aia nu-mi plac oamenii previzibili și oricât de mult nu-mi plac surprizele, nu-mi place neașteptatul, neprevăzutul, pentru că îmi cere o reacție spontană, negândită, neplanificată, în același timp trăiesc pentru asta. Vreau spontaneitate, vreau neprevăzut, vreau surprize. Vreau viață. Și îmi doresc ca fiecare să aibă o viață proprie, cu gânduri și sentimente proprii, neinfluențabile de ceea ce  ar putea gândi sau simți lumea din jur. Vreau ca fiecare el sau ea să fie el sau ea așa cum eu vreau să fiu eu. Și să nu se simtă nimeni vinovat pentru că e cine e,ci pur și simplu să trăiască.
Așă că vreau oameni cât mai diferiți în viața mea. Cât mai diferiți cu putință. Nu vreau să se comporte cum vreau eu, ci cum vor ei. Urăsc când cineva se comportă cu mine într-un anume fel doar ca să-mi facă pe plac,să nu mă supere,pentru că așa aș vrea eu. Nu, nu vreau asta. Ai o personalitate, arat-o! Arată-mi cum ești tu! Vreau să te cunosc. Vreau tot ce-mi poți oferi și tot ce nu poți. Vreau bucurie și tristețe. Vreau așteptări și dezamăgiri. Vreau toate contrariile posibile. Vreau să simt. Vreau ca prin tine să mă descopăr pe mine. Nu vreau să-mi treacă viața și la sfârșit să descopăr că sunt atâtea stări, atâtea sentimente pe care nu le-am trăit. Atâtea lucruri despre care știu multe, dar în același timp nu știu nimic.
Sunt egoistă, știu. Dar nu se spune că fiecare trebuie să fie puțin egosit? Eu una nu mă mulțumesc cu puțin. Totul sau nimic. Așa sunt eu. Și fie vorba între noi, nici nu se pune problema a "nimic".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu